Cuviosul Chiriac Sihastrul
Cuviosul Chiriac Sihastrul din Palestina (556)

 Cuviosul Chiriac era de neam din Corint; tată era Ioan, presbiterul sfintei soborniceştii Biserici, iar mamă, Evdochia; s-a născut pe timpul împărăţiei lui Teodosie cel mic, cam pe la sfîrşitul împărăţiei lui. Era rudă cu Petru, episcopul Corintului, de care, în tinereţe, a fost pus citeţ la aceeaşi sobornicească Biserică, în Corint. Şi se îndeletnicea cu osîrdie cu citirea dumnezeieştilor cărţi de dimineaţa pînă seara şi de seara pînă dimineaţa tot la citire şedea; şi tot citind el aşa, a ajuns în nedumerire şi a început a se minuna cum din început Dumnezeu a rînduit pe toate cele folositoare spre mîntuirea omului! Cum, în tot neamul omenesc, pe cei ce I-au plăcut Lui, de multă cinste I-a învrednicit, luminaţi si preaînălţaţi i-a făcut! Că pe Avel, pentru jertfă, l-a prea înălţat; pe Enoh, fiindcă bine i-a plăcut Lui, cu mutarea în rai l-a cinstit; pentru dreptate pe Noe, scînteia neamului omenesc, l-a păzit întreg şi nevătămat în apele potopului; pe Avraam pentru credinţa lui cea tare, l-a arătat tată a multe neamuri, dreptcredincioasa preoţie a lui Melhisedec a arătat-o a fi bine primită; pe Iosif, pentru curăţie l-a mărit, pe Iov, pildă de răbdare, l-a dat lumii; pe Moise, puitor de lege l-a făcut, pe Isus al lui Navi, l-a pus soarelui şi lunei înfrînător, pe David l-a arătat prooroc, împărat şi strămoş al înfricoşatei taine; văpaia cuptorului Babilonului a schimbat-o tinerilor în rouă. Dar mai mult se minuna gîndind de cea fără de sămînţă şi nespusă zămislire şi naştere, cum Fecioara a fost maică, pururea fecioară! Cum Dumnezeu, fiind Cuvîntul, om S-a făcut neschimbat şi a prădat prin cruce iadul şi, pe şarpele cel înşelător călcîndu-l, pe Adam iar l-a băgat in rai! Acestea şi altele mai multe purtîndu-le în mintea sa fericitul Chiriac şi vieţile multor sfinţi citindu-le, ardea cu duhul. Şi i s-a deschis inima lui în frica lui Dumnezeu, pentru că a dorit ca să rîvnească celor ce au vieţuit cu bună plăcere şi gîndea să meargă la sfînta cetate a Ierusalimului şi acolo, lepă-dîndu-se de cele din viaţă, unui Dumnezeu să-I slujească. Iar acestea gîndindu-le, a intrat în biserică într-o Duminică şi a auzit în Sfînta Evanghelie citindu-se aceste cuvinte ale lui Hristos: "Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8,34). Deci, a înţeles că pentru dîn-sul este ceea ce se grăieşte şi îndată a ieşit din biserică nespunînd la nimeni nimic. A mers la malul mării unde era limanul de corăbii şi, aflînd o corabie care era gata să plece spre Palestina, şi punîndu-şi nădejdea în Dumnezeu, a intrat într-însa şi a început a merge.

    Avea atunci copilul Chiriac de-abia optsprezece ani de la naştere cînd, ca un alt Iacov, a ieşit din casa tatălui său lăsîndu-le pe toate pentru Dumnezeu şi degrabă a sosit la sfînta cetate a Ierusalimului. Atunci era acolo episcop Anastasie, în al optulea an al episcopiei sale şi în al noulea an al împărăţiei lui Leon.

    Umblînd Chiriac prin sfintele locuri, a mers la un om al lui Dumnezeu, anume Evstorghie, care zidise o mănăstire aproape de sfîntul Sion şi, fiind primit de dînsul, a iernat acolo. Privind la nevoinţele călugăreşti, primea din ostenelile lor începuturi şi ca pe o scară, din treaptă în treaptă, se suia spre vîrful vieţii celei îmbunătăţite.

    Vieţuind el acolo, auzise pe mulţi povestindu-i de Sfîntul Eftimie, felul cum făcuse lavra în pustie şi despre viaţa lui cea desăvîrşită şi sfîntă. A rugat, deci, pe fericitul Evstorghie ca să-l lase şi pe el să se ducă să vadă lavra lui Eftimie, pentru că iubea pustiul şi dorea să vieţuiască într-însul. Iar Evstorghie, învăţîndu-l mult pe Chiriac, l-a lăsat să plece la Cuviosul Eftimie cu bine-cuvîntare, după ce făcură rugăciune. Iar Eftimie l-a primit cu dra-goste, văzînd înainte într-însul dumnezeieştile dăruiri cele ce erau să fie şi degrabă, chiar cu mîinile sale, l-a îmbrăcat în schimă şi l-a trimis spre Iordan, la Sfîntul Gherasim, după ce Teoctist cel mare se mutase la Domnul. Ajungînd acolo Sfîntul Gherasim, văzînd pe Chiriac tînăr, i-a poruncit să vieţuiască în mănăstirea de obşte şi să slujească în ascultări. Iar el se arăta gata la toate ostenelile şi petrecea în bucătărie, tăind lemne, aducînd apă, fierbînd bucate şi săvîrşea toată ascultarea cu mulţumire nedîndu-şi odihnă, ziua şi noaptea îşi ostenea trupul: ziua în ascultarea mănăstirească slujea cu silinţă, iar noaptea sta la rugăciune, primind cîndva puţin somn. Postul lui era în acest chip: după două zile gusta pîine şi apă; iar cînd, după obiceiul dezlegării praznicului, se întîmpla cîndva să guste puţin vin, mai întîi îl amesteca pe el bine cu apă, aşijderea şi în untuldelemn turna apă.

    Văzînd Cuviosul Gherasim o aşa înfrînare la anii săi cei tineri se minuna, şi-l iubea pe el. Avea obicei Gherasim, în sfintele patruzeci de zile, de ieşea din mănăstire şi se ducea în cel mai adînc pustiu care se chema Ruva, în care şi cuviosul Eftimie oarecînd sălăşluise. Drept aceea, iubind pe fericitul Chiriac pentru înfrînarea cea mare, îl lua şi pe el cu sine. Chiriac, în toate Duminicile se împărtăşea cu Sfintele Taine din mîinile lui Gherasim şi petrecea în liniştea pustiului pînă la Duminica Stîlpărilor, cînd se întorcea în mănăstire cu mult folos pentru sufletele lor. Iar după cîtăva vreme cuviosul părintele nostru Eftimie a plecat către Domnul. Cuviosul Gherasim, şezînd în chilia sa, a cunoscut aceasta pristăvire, pentru că a văzut pe îngerii lui Dumnezeu înălţînd la cer cu bucurie sufletul cuviosului Eftimie şi, sculîndu-se, a luat pe Chiriac şi au mers în lavra lui Eftimie şi l-au aflat pe el sfîrşit în Domnul. Îngropînd cinstitul lui trup, s-a întors la chilia sa cu iubitul său ucenic Chiriac. În anul al noulea al venirii lui Chiriac în Palestina, marele plăcut al lui Dumnezeu, Gherasim, a trecut de la cele pămînteşti la veşnicele locaşuri şi Chiriac s-a întors iar în lavra cuviosului Eftimie, unde de la început din sfintele lui mîini a luat îngerescul chip.

    Era atunci egumen în lavră Ilie, de la care a cerut Chiriac o chilie deosebită şi a şezut, liniştindu-se, în al douăzeci şi şaptelea an al vîrstei sale. Avea acolo un prieten al său, călugăr, anume Toma, pustnic mare şi desăvîrşit în viaţă, către care mare dragoste întru Duhul Sfînt a cîştigat şi se folosea unul de altul, pentru că erau amîndoi plini de darul lui Dumnezeu.

    Dar nu s-au mîngîiat multă vreme de prieteneasca lor petre-cere, că i-a despărţit pe ei dumnezeiasca voire astfel: a fost trimis fericitul Toma de către diaconul Fid în Alexandria, ca să cumpere oarecare lucruri pentru trebuinţele mănăstireşti; şi avea cărţi de la episcopul Martirie, pentru Timotei, arhiepiscopul Alexandriei. Cînd a intrat Toma ca să-şi dea scrisorile, l-a oprit pe el arhiepiscopul, cunoscînd darul cel ce era într-însul şi, hirotonisindu-l pe el, l-a pus episcop în ţara Etiopiei. Ajungînd acolo fericitul Toma, pe toată a luminat-o şi multe semne şi minuni făcînd, a păscut bine turma cea încredinţată lui.

    Iar sfîntul Chiriac, despărţindu-se de bunul lui prieten, a luat tăcere mai adîncă şi vieţuia închizîndu-se în chilie, ca un îngropat în mormînt, numai cu singur Dumnezeu vorbind. Şi a petrecut în acel locaş zece ani, în care a şi fost hirotonit diacon.

    În acea vreme, amîndouă mănăstirile, atît a lui Eftimie cît şi a lui Teoctist, aveau amîndouă viaţă de obşte şi ţineau o rînduială singure, întocmai după poruncile marelui Eftimie. Iar vrăjmaşul, ridicînd o tulburare oarecare, a făcut între amîndouă mănăstirile dezbinare şi despărţire. Atunci, Sfîntul Chiriac s-a mîhnit pentru despărţirea ce se făcuse între mănăstiri şi, ieşind din locaşul său, s-a dus în mănăstirea Suchiei, pe care a întemeiat-o cuviosul Hariton. Acolo fiind primit ca un nou începător, a început a petrece iar în ascultări, făcînd patru ani felurite slujbe, în bucătărie şi în bolniţă, pe toţi părinţii mîngîindu-i. După ce l-a rînduit la altar, ca să săvîrşească slujba diaconească trei ani, l-a făcut preot la patruzeci de ani de la naşterea sa, apoi l-a rînduit canonarh şi ascultarea aceasta a ţinut-o optsprezece ani. Şi a petrecut în acea mănăstire a Suchiei mai mult de treizeci de ani.

    Şi adeverea însuşi că, fiind el canonarh, nu l-a văzut vreodată soarele mîncînd, nici mîniindu-se pe cineva. Spunea că în toate serile, stînd în chilie la rugăciune, începea Psaltirea, şi o săvîrşea pînă la lovirea în toacă, pentru slujba cea de miezul nopţii.

    Apoi, dorind viaţă mai aspră, s-a dus în pustie, cînd era de şaptezeci de ani de la naşterea sa. Avea cu sine un ucenic, cu care, umblînd multe zile, au ajuns la pustia care se numea Hatufa şi s-au sălăşluit într-însa. Neavînd cu ce să se hrănească, că erau verde-ţurile pustiei aceleia foarte amare, s-a rugat lui Dumnezeu şi, cre-zînd bunătăţii lui, a zis ucenicului: "Mergi, fiule, şi adună verdeţuri amare şi le fierbe. Bine este cuvîntat Dumnezeul cel Atotputernic, că cu acele verdeţuri poate El să ne hrănească pe noi". Şi a făcut ucenicul după porunca sfîntului. Iar Dumnezeu, Cel ce hrăneşte pe toţi cei ce nădăjduiesc spre Dînsul, a prefăcut amărăciunea verdeţurilor acelora în dulceaţă şi s-au hrănit cu dînsele patru ani. Sfîrşindu-se al patrulea an, un mare comite din Tecui, auzind des-pre dînsul de la cei ce păşteau oile prin pustie, a încărcat un catîr cu pîine şi a mers la dînsul pentru binecuvîntare şi rugăciune şi i-a adus pîinile acelea. Iar el, după rugăciune, vorbind cu dînsul mult pentru folosul sufletului, i-a dat voie să plece, binecuvîntîndu-l. Şi de atunci a mîncat pîini de acelea. Odată, ucenicul a fiert verdeţuri fără de porunca fericitului său stăpîn şi, cînd a gustat dintr-însele, le-a aflat atît de amare, încît nu putea să le sufere pe ele şi şi-a pierdut glasul său din amărăciunea aceea mare. Iar stareţul, înţelegînd pricina răguşelii lui, s-a rugat deasupra capului lui şi i-a dat din Prea Curatele Taine şi aşa l-a făcut sănătos. Apoi, învă-ţîndu-l pe el, zicea: "Nu totdeauna Dumnezeu vrea să facă minunile, ci numai în vremea primejdiilor şi a nevoilor noastre. Cînd nu aveam pîine, ne-a îndulcit nouă Dumnezeu verdeţurile spre hrană, iar acum avem pîine şi ce trebuinţă este de minunea aceea, ca verdeţurile cele amare să se îndulcească?". Iar după o vreme, sfîrşindu-se pîinea, iar era nevoie de hrană. Stareţul a zis ucenicului: "Bine este cuvîntat Dumnezeu, fiule! Adună şi fierbe verdeţuri". Şi a făcut ucenicul după poruncă şi sosind ceasul mîncării, nu vroia ucenicul să guste, temîndu-se ca să nu păti-mească iar rău. Iar stareţul, însemnînd fiertura cu semnul Crucii, singur a gustat întîi, apoi şi ucenicul, privind la dînsul a îndrăznit a gusta şi el şi a rămas fără vătămare, că aflară mîncarea dulce ca şi mai întîi, şi de atunci iar se hrăneau cu acele verdeţuri.

    Iar în anul al cincilea al petrecerii lui în acele pustii, trecînd un om, tecuitean de neam şi auzind de fericitul Chiriac, a adus la dînsul pe fiul său pe care cumplit îl muncea diavolul la lună nouă, şi a rugat pe sfîntul ca să-l miluiască pe fiul lui şi să izgonească dintr-însul pe acel rău chinuitor. Fericitul a făcut pentru dînsul rugăciune şi l-a uns cu untdelemn, însemnînd pe dînsul semnul crucii, şi a izgonit pe diavol. S-a intors omul cu fiul sănătos la casa sa şi a spus la toţi minunea aceea. Apoi, ducîndu-se vestea despre sfînt prin toate hotarele acelea, începură a veni la dînsul mulţi: unul pentru binecuvîntare, altul cerînd tămăduire, iar altul ca să vorbească cu dînsul şi dorind să se folosească de la el, mult îl supărau. El, fugind de lauda omenească, s-a dus în pustia cea mai dinăuntru, care se chema Ruva, şi a petrecut într-însa cinci ani, hrănindu-se cu rădăcini şi cu o buruiană ce se numea melagria, şi cu odraslele tinere de trestie. Dar şi acolo a fost aflat de unii care au mers la dînsul ducîndu-şi pe bolnavii lor şi pe cei ce pătimeau de duhuri necurate, pe care îi tămăduia cu semnul crucii şi cu rugăciunea.

    Deci, nevrînd să rabde şi acolo supărarea, s-a dus de la Ruva şi s-a sălăşluit la un loc pustiu şi ascuns, unde nici un sihastru nu era. Iar locul acela se numea Susachimc şi era ca la două zeci de stadii departe de mănăstirea Suchiului. De acolo se pogorau două rîuri adînci, iar după aceea se uscase, nemairămînînd decît semnul adîncimii celei mari care fusese.

    Unii zic că acelea erau rîurile Itamului, de care David a zis în psalmi: "Tu ai secat rîurile Itamului" (Psalm 73, 16). Şi a petrecut acolo Chiriac şapte ani, avînd viaţă îngerească.

    A fost cu voinţa lui Dumnezeu în părţile acelea foamete şi moarte şi, temîndu-se părinţii lavrei Suchiului de mînia ce le venise asupra s-au dus la Sfîntul Chiriac, rugîndu-l pe el să vină în mănăstirea lor, crezînd că dacă Sfîntul Chiriac va fi cu dînşii, se va întoarce de la dînşii mînia lui Dumnezeu. Aşa a şi fost.

    Mergînd Cuviosul Chiriac în lavră după dorinţa fraţilor, a început a vieţui aproape de mănăstire, într-o peşteră sihăstrească, în care mănăstire vieţuia Cuviosul, părintele nostru Hariton.

    În acea vreme se înmulţea eresul lui Origen, pentru a cărui dezrădăcinare Sfîntul Chiriac a suferit multe osteneli. Şi cu rugăciunea şi cu cuvîntul, acea învăţătură eretică, fără de Dumnezeu pierzînd-o, pe cei înşelaţi i-a întors de la amăgire, iar pe cei drepţi credincioşi i-a întărit în credinţă. De acest lucru grăieşte Chiril, scriitorul vieţii acestuia, zicînd aşa: "Eu, ieşind atunci din lavra marelui Eftimie, am mers în lavra Sfîntului Sava, la părintele Ioan, episcopul cel din linişte, şi am fost trimis de dînsul cu cărţi la Avva Chiriac, înştiinţîndu-l de războiul ce a fost din cauza ereticilor în sfînta cetate şi rugîndu-l pe el să se ostenească în rugăciuni către Dumnezeu, ca să cadă degrabă înalta socoteală a lui Hon şi Leontie, începătorii ereziei, care bîrfesc asupra lui Hristos cu hulirile lui Origen. Sosind eu în locaşul Suchiului, am mers la peştera Cuviosului Hariton şi închinîndu-mă fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea şi i-am spus şi din gură cele ce-mi poruncise minunatul Ioan liniştitorul, iar el mi-a zis mie: "Să nu se mîhnească părintele cel ce te-a trimis, că degrabă vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului". Şi a proorocit grabnica moarte a lui Hon şi a lui Leontie, care se ţineau de dogmele lui Origen († 254). Deci, întinzînd cuvînt de învăţătură, mi-a arătat mie nebunia şi amăgirea origeniţilor, şi cum prin dumnezeiasca descoperire i s-a arătat lui vătămarea eresului aceluia şi pierzarea celor înşelaţi de el. Apoi, înţelegînd fericitul că din lavra marelui Eftimie sînt călugărit, mi-a zis: "Iată dar, frate, părtaş al mănăstirii mele eşti". Şi a început a-mi spune multe despre Sfîntul Eftimie spre folosul meu. Şi aşa, cu povestirile cele folositoare şi cu vorba sa cea dulce hrănindu-mi sufletul meu, m-a binecuvîntat cu pace. Şi degrabă s-a împlinit proorocia fericitului Chiriac că, murind deodată începătorii eresurilor, s-a risipit puterea eretică şi a încetat războiul cel din mijloc asupra dreptmăritorilor. Atunci Chiriac, fiind fără de grijă, a ieşit din peştera cuviosului Hariton şi a mers iar la linişte în Susa-chim, la nouăzeci şi nouă de ani ai vieţii sale, şi s-a liniştit într-însa opt ani.

    Eu, iar poftind să văd faţa cea cu sfîntă podoabă a cuviosului şi să mă îndulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers în locaşul Suchiului şi aflînd acolo pe Ioan, ucenicul lui, ne-am dus cu dînsul în Susachim, ca să vedem pe Fericitul Chiriac. Cînd ne apropiam de locul acela, ne-a întîmpinat pe noi un leu foarte mare şi înfri-coşat, pe care, văzîndu-l, m-am temut foarte mult, dar Ioan, uceni-cul sfîntului, văzîndu-mă spăimîntat, mi-a zis: "Nu te teme, frate Chirile, că leul acesta este ascultător al părintelui nostru, şi nu vatămă pe fraţii cei ce vin la dînsul". Iar leul, văzîndu-ne pe noi venind la stareţ, s-a dat la o parte din cale. Şi văzîndu-mă pe mine Avva Chiriac, a zis: "Iată, fratele mănăstirii mele, Chiril, vine la mine". Şi s-a bucurat de mine. Apoi, făcînd rugăciune, am şezut vorbind, şi i-a spus lui de mine, Ioan, ucenicul lui: "Părinte, fratele Chiril văzînd leul, s-a temut foarte mult".

    Deci, mi-a zis mie stareţul: "Să nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, că el petrece cu mine şi-mi păzeşte aceste puţine verdeţuri de caprele sălbatice". Şi, vorbind, mi-a spus mie multe despre marele Eftimie şi de alţi pustnici părinţi, care au vieţuit cu fapte bune. Apoi, a poruncit ca să-mi pună înainte mîncare şi mîncînd noi, a venit leul şi sta înaintea noastră; şi, sculîndu-se stareţul, i-a dat lui o bucată de pîine, zicîndu-i: "Mergi de păzeşte verdeţurile". Iar mie mi-a zis: "Oare vezi, fiule, pe leul acesta!? Nu numai verdeţurile îmi păzeşte, ci şi pe tîlhari şi pe barbari îi go-neşte de aici, pentru că de multe ori oameni răi au năvălit asupra acestui loc sărac şi leul i-a gonit pe ei".

    Iar eu, auzind acestea, m-am mirat şi am proslăvit pe Dumnezeul cel ce a supus fiarele ca pe nişte oi plăcutului Său. Şi am petrecut la dînsul o zi şi am luat multă învăţătură de la dînsul. Iar a doua zi, făcînd rugăciune, mi-a dat binecuvîntare şi am plecat cu bine, poruncind ucenicului său să mă petreacă.

    Ieşind, am aflat leul în cale şezînd pe labe şi mîncînd o capră sălbatică. Şi am stat, neîndrăznind a merge pe cărare alături de el. Iar el, văzîndu-ne pe noi că stăm, şi-a lăsat vînatul dîndu-se la o parte din cale, pînă ce am trecut.

    Locul la care vieţuia Cuviosul era sec şi fără apă; nu avea nici fîntînă. Deci, săpînd fericitul într-o piatră o groapă, aduna într-însa iarna apă, care îi era destulă pentru trebuinţă şi spre udarea ver-deţurilor peste toată lavra. Într-o vară, în luna lui Iulie, fiind arşiţă mare, s-a uscat apa cea adunată în piatră şi se mîhnea sfîntul, neavînd apă. Deci, ridicîndu-şi ochii spre Cer, s-a rugat zicînd: "Dumnezeule, Cel ce ai adăpat în pustie pe Israel cel însetat, dă-mi mie în pustia aceasta puţină apă, pentru cele de nevoie trebuinţe ale săracului meu trup".

    Şi îndată s-a arătat un nor mic deasupra Susakimului, unde vieţuia, a plouat împrejurul chiliei lui şi i-a umplut toate gropile cele ce erau în pietre. Aşa degrabă a ascultat Dumnezeu pe robul său.

    Încă cu dreptate socotesc spre folos - zice acelaşi scriitor al vieţii acestui Chiril - a spune aici şi acestea, pe care mi le-a povestit părintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umblînd noi prin pustie, mi-a arătat un loc, zicîndu-mi: "Aceasta este locuinţa fericitei Maria". Şi l-am rugat pe dînsul să-mi spună despre ea. Iar el a început, zicînd aşa: "A fost cu mult înainte, cînd mergeam împreună cu prietenul meu, fratele Chiriac. Căutînd, am văzut de departe pe un om stînd; socoteam că este un om pustnic şi, grăbindu-ne, am mers spre dînsul, vrînd să ne închinăm lui, însă apropiindu-ne la locul acela, el îndată s-a ferit de noi. Ne-am înfricoşat şi ne-am spăimîntat şi, socotind că am văzut un duh viclean, am stat la rugăciune. Iar după rugăciune, căutînd încoace şi încolo, am aflat o peşteră în pămînt şi am cunoscut că nu un duh viclean, ci un rob al lui Dumnezeu este cel care s-a ascuns dinaintea noastră. Iar noi, mergînd aproape de peşteră, l-am rugat cu jurămînt ca să se arate nouă, să nu ne lipsească pe noi de rugăciunile sale şi de vorbe folositoare. Şi am auzit din peşteră acest răspuns: "Ce folos vreţi de la mine ? Sînt o femeie proastă şi păcătoasă". Şi ne-a întrebat pe noi: "Voi unde mergeţi ?" I-am răspuns: "Noi mergem la părintele Chiriac Sihastrul. Dar spune-ne nouă, pentru Dumnezeu, cum te numeşti şi care este viaţa ta ? De unde eşti şi din ce pricină ai venit aici ?" Ea a răspuns: "Duceţi-vă unde aţi plecat, iar cînd vă veţi întoarce, vă voi spune". Însă noi ne-am jurat că nu ne vom duce pînă ce nu vom auzi de la dînsa numele şi viaţa ei. Iar ea, văzînd că nu vrem să ne ducem, a înce-put a vorbi astfel din peşteră, fără să o vedem la faţă: "Mă numesc Maria. Am fost cititoare de psalmi în Biserica Învierii lui Hristos; pe mulţi diavolul îi aprindea asupra mea şi temîndu-mă ca să nu fiu vinovată de sminteala spurcatelor gînduri ale cuiva şi să nu adaug păcate lîngă păcatele mele m-am rugat lui Dumnezeu cu osîrdie, ca să mă izbăvească de păcat şi de nişte sminteli ca acestea. Deci, odată umplîndu-mi inima cu frica lui Dumnezeu, am mers la Silo-am, am scos un vas de apă, am luat şi o coşniţă cu bob muiat, am ieşit noaptea din sfînta cetate şi, încredinţîndu-mă ajutorului lui Dumnezeu, m-am dus în pustie, iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus aici. Sînt optsprezece ani de cînd vieţuiesc aici, şi cu darul lui Dumnezeu nu mi s-a sfîrşit apa, nici coşniţa cu bob pînă astăzi. Acum, vă rog să mergeţi la părintele Chiriac şi să vă sfîrşiţi slujba voastră, iar cînd vă veţi întoarce, să mă cercetaţi sărmana de mine!" Acestea auzindu-le, am mers la părintele Chiriac, spunîndu-i toate cele aflate de la fericita Maria. Iar părintele Chiriac s-a minunat, zicînd: "Mărire Ţie Dumnezeul nostru, că ai sfinţi ascunşi, nu numai bărbaţi, ci şi femei, slujindu-ţi Ţie în taină. Deci, să mergeţi fiii mei la plăcuta lui Dumnezeu şi ce vă va zice vouă, să păziţi".

    Noi, întorcîndu-ne de la părintele Chiriac, am mers la peştera fericitei Maria, şi am strigat-o zicînd: "Roaba lui Dumnezeu, Maria, iată, am venit după porunca ta! Însă ea nu ne-a răspuns. Apoi, apropiindu-ne la intrarea peşterii, am făcut rugăciunea şi nu ne-a răspuns nouă. Deci, intrînd înăuntrul peşterii, am găsit-o pe ea sfîrşită în Domnul. Iar din sfîntul ei trup ieşea miros mult şi plăcut. Dar neavînd în ce să o învelim ca să o îngropăm, ne-am dus la mănăstire, am luat de-acolo toate cele trebuincioase şi, îmbrăcînd-o pe ea, am îngropat-o în peşteră, astupînd peştera cu pietre".

    Aceasta mi-a spus părintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viaţă ca aceea a roabei lui Dumnezeu şi am socotit să o dau în scris ca să o citească şi alţii spre umilinţa celor ce o vor auzi şi întru mărirea iubitorului de oameni Dumnezeu, Care dă răbdare celor ce-L iubesc pe El.

    Pînă aici povesteşte Kiril, scriitorul vieţii sfintei, cele auzite de la Ioan, ucenicul lui Chiriac. Apoi adaugă şi acestea: că sfîrşindu-se al optulea an al vieţii lui Chiriac în Susakim, ajunsese Cuviosul, la adînci bătrîneţe, pentru că avea de la naşterea sa o sută şi şapte ani şi adunîndu-se părinţii locaşului Sukiului, s-au sfătuit zicînd: "Să nu se mute din acestea de pe pămînt un părinte ca acesta; vieţuind departe de locaşul nostru şi neştiind despre plecarea lui cinstită din trup, ne-am lipsi de binecuvîntarea lui cea de la sfîrşit". Şi mergînd la dînsul, l-au rugat mult ca să se mute de la Susakim în peştera cuviosului Hariton, care este aproape de mănăstirea în care mai înainte a petrecut, cînd s-a luptat cu partizanii lui Origen. Iar el, abia plecîndu-se, i-a ascultat şi, aducîndu-l la mănăstire, s-a sălăşluit în peştera lui Hariton, cu doi ani mai înainte de călătoria sa la Dumnezeu.

    "Iar eu sărmanul - zice scriitorul - adeseori mergeam acolo şi îl mîngîiam pe el. Am luat multă sporire sufletească din sfintele lui vorbe şi m-am folosit din nevoinţele lui cele mari. Cît de bătrîn era, tot iubea osteneli şi nevoinţe, stînd la cîntări cu osîrdie, şi niciodată nu s-a aflat şezînd degeaba, ci sau se ruga, sau lucra ceva. Era bărbat bine, apropiat, prevăzător, învăţător şi binecredincios la stat înalt şi drept, avînd tot trupul fără vătămare, şi era plin de Duhul sfînt şi de Dumnezeiescul dar.

    Iar cînd a binevoit Domnul nostru ca după multele lui osteneli să-l mute la cereasca odihnă, a fost lovit Cuviosul de o boală trupească şi a zăcut puţine zile. Deci, chemînd pe egumenul locaşului aceluia şi pe fraţi, i-a învăţat pe ei pentru mîntuire şi sărutînd pe toţi, i-a binecuvîntat. Apoi, căutînd spre cer şi întinzîndu-şi mîinile, s-a rugat pentru toţi fraţii, dîndu-şi cinstitul şi sfîntul său suflet în mîinile Domnului, în luna lui Septembrie, în douăzeci şi nouă de zile. El a trăit cu totul o sută şi nouă ani, iar fraţii, plîngînd mult, au îngropat sfîntul lui trup, slăvind pe Dumnezeu cu psalmi cuviincioşi şi cu cîntări şi pomenind ostenelile cele de mulţi ani ale plăcutului Lui.

    Deci, să fie şi de la noi, păcătoşii Dumnezeului nostru, slavă acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Troparul Sfantului Cuvios Chiriac Sihastrul

Glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Chiriac. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul

 Condacul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul
Glasul 8
Apărătoare Doamnă...
Ca pe un tare luptător şi apărător, pururea cinstindu-te pe tine Sfinţita Lavră, pururea prăznuieşte pomenirea ta cea de peste an. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, păzeşte-ne pe noi de vrăjmaşii care vin asupră-ne, ca să-ţi cântăm; bucură-te, părinte, de trei ori fericite.

Condacul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
Nevoinţă şi vieţuire de înfrânare ai avut tu, Cuvioase Chiriac, făcătorule de minuni. Roagă-te pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta.

Canon de rugăciune către Cuviosul Chiriac Sihastrul

Troparul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Chiriac. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul



Glasul 8

Apărătoare Doamnă...

Ca pe un tare luptător şi apărător, pururea cinstindu-te pe tine Sfinţita Lavră, pururea prăznuieşte pomenirea ta cea de peste an. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, păzeşte-ne pe noi de vrăjmaşii care vin asupră-ne, ca să-ţi cântăm; bucură-te, părinte, de trei ori fericite.

Condacul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul



Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Nevoinţă şi vieţuire de înfrânare ai avut tu, Cuvioase Chiriac, făcătorule de minuni. Roagă-te pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Cântare să înălţăm, popoare, Minunatului Dumnezeului nostru, Celui Ce a izbăvit din robie pe Israel, cântare de biruinţă cântându-I şi grăind: să cântăm Ţie Unuia, Stăpânului!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să laud după vrednicie pe Cuviosul Chiriac, laudă de Dumnezeiască cunoştinţă şi de daruri dă-mi mie, Hristoase, prin rugăciunile lui. Că Tu eşti Comoara învăţăturilor celor înţelepte şi mai presus de cuvânt.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primindu-mă cu voie bună pe mine, care aduc ţie acum laudă, Fericite Chiriac, roagă-te lui Hristos să mă împărtăşesc de Dumnezeiasca Rază de Lumină şi să câştig mântuirea cea adevărată.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-ai pe stăpânii întunericului, părinte, întărindu-te cu puterea cea tare a Stăpânului, Preafericite Chiriac! Şi mergând după urmele Lui, ai ajuns la odihna cea de sus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătat-ai pe pământ râvnă asemenea cu îngerii şi tot cugetul trupului l-ai supus Duhului Celui Purtător de viaţă. Pentru aceasta acum dănţuieşti împreună cu ei în ceruri, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Chiriac.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Scară Înţelegătoare te-ai arătat, care a văzut-o Iacob, alesul lui Dumnezeu, prin care în chip de negrăit S-a pogorât Cel fără de trup, ca să Se Întrupeze Neschimbat mai presus de cuvânt din tine, Născătoare de Dumnezeu.



Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt ca Domnul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neîncetat ai săvârşit călătoria vieţii. Căci din pruncie ai iubit pe Ziditorul tău, cuvioase, de Care fiindu-ţi sete Îl căutai, asemănându-te alergării cerbului către izvoarele apelor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind tu, Dumnezeiescule, poruncile lui Hristos cele de viaţă, care erau scrise pe lespezile inimii tale cu degetul Duhului, cu fapta le-ai păzit pe ele ca o carte însufleţită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu postirile ai biruit poftele pântecelui cele lacome, cuvioase şi omorând dezmierdarea cea trupească, ai trăit cu curăţie în toată viaţa, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-ţi cugetul şi trupul şi duhul, de trei ori fericite, cu veselie te-ai făcut pe tine locaş înţelept al Treimii şi te-ai arătat vas Luminii Celei în Trei Sori.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară ai născut, Neispitită de nuntă şi Fecioară ai rămas, Maică Nenuntită. Născătoare de Dumnezeu, Marie, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne mântuim noi.

Irmosul:

Nu este sfânt ca Domnul şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe Care Îl laudă toată făptura; şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.



Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti şi Puterea mea; Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea. Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi ai cercetat sărăcia noastră. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum grăiesc către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înspăimântatu-s-a soarele de răbdarea şi de tăria ta, cuvioase, mulţi ani a te vedea nicidecum ziua gustând mâncare; ca unul ce prin privegheri neîncetate cu bună tărie cântai: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetând cu pricepere la Legile Testamentului Nou şi ale celui Vechi, înţelepte, ai cules tot chipul bunătăţii al sfinţilor bărbaţi, râvnind obiceiul înţeleptei albine, fericite şi făcându-te vas de alegere, cântai: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bogăţie de desfătare, lauda şi veselia cuvioşilor eşti, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceea, dorind de Tine Sfântul Chiriac, toate cele veselitoare ale lumii le-a socotit ca nişte gunoaie. Drept aceea şi în pustiuri neumblate cu dragoste se desfăta întru frumuseţea Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ştim că odinioară a îndulcit proorocul apele Marei; iar tu, Sfinte Chiriac, prefăcând mâncarea buruienii celei amare a Schiliei spre gustare dulce, ai arătat de faţă îndrăzneală către Domnul, Care cu adevărat măreşte cu Putere Dumnezeiască pe robii Săi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ucenice şi următorule al Stăpânului Hristos, ca unul ce de la Dânsul ai primit darul de a tămădui şi a goni bolile, de a depărta şi a goni cetele demonilor, cu semnul Dumnezeieştii Cruci şi cu îndurare, prin rugăciune, ai tămăduit pe fiul slugii tale cel lovit de boală.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu eşti Lauda credincioşilor, Ceea ce eşti fără de mire. Tu eşti Părtinitoarea, Scăparea creştinilor, Zid şi Liman. Căci aduci către Fiul tău rugăciuni şi mântuieşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cunosc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.



Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa, Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul! Ci, mă întoarce şi Te rog, îndreptează căile mele la lumina poruncilor Tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind de la Hristos darul Duhului Cel Nebiruit, ai surpat cu totul pe stăpânitorii lumii cei cumpliţi. Şi patimile cele sufleteşti biruindu-le, Sfinte Chiriac, te-ai încununat cu cununa nepătimirii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tărie răbdând ostenelile sihăstriei, te-ai arătat viteaz, rămânând statornic până la adânci bătrâneţi, cuvioase, cu multă bucurie petrecând în pustiu, ca în nişte cămări din curţile împărăteşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Privegheri de toată noaptea săvârşind, fericite şi fără de înălţare călătorindu-te către Dumnezeu, prin rugăciune vorbeai cu mintea cea fără de materie şi primeai raze luminoase, Sfinte Chiriac, luminându-ţi-se cugetul de străluciri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cinstita ta limbă umplându-se de grai proorocesc de lumină purtător, a proorocit mai înainte greşeala lui Origen cea vătămătoare de cugete şi pierzătoare de suflet, care stăpânea atunci, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Adunarea proorocilor s-a învăţat după înţelegere Tainele tale, Preacurată. Căci Stăpânul te-a arătat pe tine Uşa Cerului şi întrupându-Se din tine, Fecioară, Soarele dreptăţii a Răsărit celor dintru întuneric.



Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te dumnezeu după dar, cu îndumnezeirea lui Hristos, ai îndreptat neputinţele firii, cele cu dureri, tămăduind pe cei bolnavi şi pe cei îndrăciţi vindecându-i cu Dumnezeiescul dar.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugit-ai de supărarea mulţimii care venea către tine şi iar ai ajuns la pâraiele cele de îngrozire, lepădându-te de mărirea laudelor celor deşarte ale oamenilor, pururea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând toată mărirea lumii că este ca un vis trecător, ai poftit să te faci părtaş Slavei celei mai bune a Dumnezeului Celui Viu, înţelepte. De care după dreptate te-ai învrednicit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Sicriu Însufleţit ai primit pe Cuvântul Cel fără de început şi ca o Biserică Sfântă ai încăput pe Ziditorul. Ca un Scaun în chip de foc ai purtat pe Stăpânul a toată lumea, Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor; căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.



CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Ca pe un tare luptător şi apărător, pururea cinstindu-te pe tine Sfinţita Lavră, pururea prăznuieşte pomenirea ta cea de peste an. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, păzeşte-ne pe noi de vrăjmaşii care vin asupră-ne, ca să-ţi cântăm; bucură-te, părinte, de trei ori fericite.



CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Nevoinţă şi vieţuire de înfrânare ai avut tu, Cuvioase Chiriac, făcătorule de minuni. Roagă-te pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta.



Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cugetarea Legilor Tale şi a cuvintelor celor Dumnezeieşti insuflate, mai mult decât cu miere şi-a îndulcit gâtlejul preacredincioasa Ta slugă, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei curăţiţi de noroiul patimilor prin rugăciunile tale, ca pe unii ce te laudă pe tine Dumnezeiescule fericite, adu-i către Dumnezeu, ca unii care cântă: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot darul Duhului Tău l-a primit întru sine, Sfântul Chiriac, căci cu tot sufletul a fost iubitor al luminii Tale, Hristoase, grăind către Tine: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să scape Daniel de cruzimea leilor, s-a mărit; iar Sfântul Chiriac s-a slujit cu dânşii poruncindu-le ca unor slugi, cântând Ţie: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La fapte adăugând privirea Dumnezeiescului Chiriac, ai propovăduit Fiinţa Cea în Trei Ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Duhul, cântând Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Linişteşte, Preacurată, viforul eresurilor şi stinge văpaia patimilor noastre celor ce grăim naşterii tale: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Maica lui Dumnezeu.



Cântarea a 8-a. Irmos: Cei ce s-au făcut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru Dumnezeiasca umilinţă cu curgerile lacrimilor ţi-ai adăpat, fericite, sfinţitul tău suflet şi l-ai arătat cu multă roadă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tesviteanul odinioară cu seceta a uscat picăturile ploilor. Iar tu, fericite, în iuţimea vremii secerişului ai pogorât vărsare de ploaie, cântând: Binecuvântaţi, lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu cu luptele tale cele vitejeşti ai înfruntat înşelăciunea celor cu socoteală rea, ucenici ai lui Origen, cu dreaptă credinţă cântând: Binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu dreaptă credinţă ai învăţat, părinte, o Fiinţă a Treimii în Trei Sori, ca fiind o Lumină şi o Strălucire, cu dreaptă credinţă, zicând: Binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, Fecioară, Fiică a lui Adam cel căzut şi Maică lui Dumnezeu Cel Ce a înnoit fiinţa mea, pe Care Îl lăudăm toate lucrurile ca pe Domnul şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cei ce s-au făcut cu darul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!



Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primitu-te-a pe tine, Înţelepte Chiriac, peştera care a arătat izvorul cel dat de Dumnezeu; pe care minunat l-a făcut odinioară Dumnezeiescul părintele Hariton, ca şi Moise şi te-a făcut zid neclintit turmei Lui şi păzitor prea tare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru dragostea Vieţii Celei Adevărate, ridicând Crucea pe umerii tăi, Sfinte Chiriac, viaţa ţi-ai făcut cugetare de moarte. Pentru aceea şi acum, mutându-te către desfătarea cea veşnică şi nepieritoare, dănţuieşti de-a pururea cu cetele cele cereşti, întru Lumină, lângă Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te de Raza Duhului, ai strălucit şi te-ai arătat luminat cetelor celor de sus. Iar acum, prin rugăciunile tale, luminează-mi cugetul cu Lumina Dumnezeirii Celei Înţelegătoare şi în Trei Lumini; şi mă izbăveşte de patimi şi de greşeli, Fericite Chiriac.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind încununaţi cu cununa cea de biruinţă, Dumnezeiescule Hariton şi Fericite Chiriac şi stând înaintea lui Dumnezeu Cel din Înălţime, uitaţi-vă acum părinteşte şi scăpaţi de primejdii turma voastră, cea care prăznuieşte pomenirile voastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întinde puterea ta şi bine călătoreşte şi împărăteşte Fiule al Maicii lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu şi Iubitor de oameni, pentru rugăciunile Celeia ce fără de ispită de bărbat Te-a născut pe Tine.

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii o mărim.



SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dorind după viaţa cea mai presus de lume, cuvioase, ai părăsit dulceaţa lumii ca fiind trecătoare. Pentru aceea, locuind în pustiu şi în peşteră, te-ai arătat cetăţean Cetăţii celei Cereşti; întru care adu-ţi aminte de cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.



SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu Dumnezeiască naşterea ta, Preacurată, ai înnoit fiinţa pământenilor cea muritoare, care era stricată de patimi şi pe toţi ne-ai ridicat din moarte către Viaţa Nestricăciunii. Pentru aceea, după datorie toţi te fericim, Fecioară Preamărită, precum mai înainte ai proorocit.



SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a pătruns Preasfânt sufletul tău, când ai văzut pe Fiul şi Dumnezeul tău Răstignit de bunăvoie. Pe Care, binecuvântată, nu înceta a-L ruga să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.